REVISTE SI PUBLICATII

DE PE-O BUNĂ DIMINEAŢĂ 1 COPILĂRIE:

– cuvânt fermecat care odată rostit ne face să devenim nostalgici;
– clipe de neuitat pe care le purtăm cu noi de-a lungul anilor;
– jocuri nevinovate, privirea caldă a mamei, vocea caldă a bunicilor, primele prietenii, toate însumând cele mai minunate şi nepreţuite amintiri pentru fiecare dintre noi…
Atâta timp cât există copii există speranţă; atât cât adulţii vor încerca să redevină din când în când copii, speranţa poate deveni realitate…
Copilul este cea mai frumoasă privelişte din lume. Este imaginea ce o întâlneşti pretutindeni dar în acelaşi timp unică.

Copile drag, tu ştii de unde vine seara?
Cu poala de argint stelar?
Şi cum apare floarea primăvara
Din mugurii ce răsar iar şi iar?

În cartea asta scrisă pentru tine,
Am descâlcit din taine însutit
Şi mierea vorbelor de la albine,
Să-ţi fie gând şi pas şi răsărit.

Măria ta, copil din veşnicie,
Ce stai cu drag pe-un mare tron
În marele regat „COPILĂRIE”
Citeşti cu drag câte-un refren
Din filele cusute-n mare „BUCURIE”!

POVAŢA SCUFIŢEI
Prof. CARMEN-CAMELIA BRAICĂU

Astăzi doamna educatoare
A venit la noi cu o floare.
Nu e floare obişnuită
Ci era pe drum găsită.

O pierduse o Scufiţă,
Când venea la grădiniţă.
Plecase de la bunica
Şi venise cu mămica.

Azi ne dă nouă poveţe,
Şi vrea ca să ne-nveţe,
Să ne ascultăm mămica,
Atunci când mergem la bunica.

Aşa am mai învăţat,
Cum să nu mai stăm la sfat,
Cu cineva necunoscut,
Că lupul milă n-a avut.

De o fetiţă frumoasă,
Ce i-a spus drumul spre casă.
Fără ca ea să creadă,
Că va fi o bună pradă.

Totul s-a sfârşit frumos,
Graţie vânătorului mărinimos.
El a salvat-o pe fetiţă,
Ba chiar şi pe bunicuţă.

Şi de-atunci înainte,
Fetiţa a ţinut minte,
De mama a ascultat,
Şi pe noi ne-a învăţat.

Să facem la fel ca ea,
Şi nimic nu se va întâmpla.
Toţi vom fi lăudaţi,
De părinţi felicitaţi.

ADIO GRĂDINIŢĂ
Prof. NEGREA NICOLETA

Maşinuţe, căţeluşi,
Ursuleţi şi voi păpuşi,
Grupa mare, într-un glas
Azi vă spune „Bun rămas”!

Jucării, dragi jucării,
Vă lăsăm altor copii.
Pe raft noi vă aşezăm,
„Vacanţă plăcută”vă urăm!

FLUTURAŞII
Prof. GHEORGHIU IONELA

Suntem fluturaşi,
Albi şi drăgălaşi,
Printre flori noi ne jucăm,
Şi-mpreună tot cântăm.

Putem fi şi gălbiori,
Printre cele mai frumoase flori.
Admiraţi-ne copii,
Că suntem tare zglobii.

INVITAŢIE LA ZIUA MEA
Prof. NELUŢA OPREA

Dragi colegi din grădiniţă
Astăzi de ziua mea,
Împreună cu ai mei părinţi
O petrecere vom da.

Vă rog să poftiţi
Cu drag să mă însoţiţi,
La locul de joacă preferat
Să ne jucăm ca-ntr-un palat.

Îmbrăcaţi în prinţi, prinţese
Clovnul ne va distra,
Iar noi bucuroşi
Vom cânta şi vom dansa.

DACĂ AŞ FI…
ANA-MARIA BRAICĂU

Dacă aş fi o pasăre albastră,
Aş avea pene argintii, cu vârfuri albăstrii.
Aş zbura în zarea albastră,
Ca o pasăre măiastră.

Casa mea ar fi văzduhul,
Eu aici aş fi acasă,
Unde flori mângâie vântul,
Cu păduri şi umbră deasă.

Şi de-aş merge-n ţări străine,
După vreme mai frumoasă,
Eu acolo n-aş rămâne,
Căci mai bine e acasă.

Aş zbura în lung şi-n lat,
După un bob de mâncat,
Nu aş vrea ca cineva
Să aibă şi grija mea.

Nu aş vrea în colivie,
Vreau să zbor pe o câmpie,
De la munte până la mare,
Până-i ora de culcare.

Dimineaţa în zori de zi,
Aş privi peste hotare,
Iar seara către asfinţit,
Aş sosi din lumea mare.

Tot mereu aş călători,
La apus, la răsărit,
Dar acasă voi veni,
La lăstarul meu iubit.

Şi tot drumul aş cânta,
Pe toţi eu i-aş bucura,
Şi când marea este lină,
Şi când luna este plină.

Şi nu m-aş opri deloc,
Ca o harpă aurie,
Aş cânta unui boboc,
Să împrăştii bucurie.

COPILUL CĂTRE PĂRINTE
ED. DOINIŢA BARBU

Părinte drag eu simt că mă iubeşti
Şi visele-ţi doreşti să le-mplinesc;
Dar oare eu, eu ce-mi doresc?
Ajută-mă te rog să cresc
Şi-un vis al meu să făuresc!
Acum doresc să zbor,
Spre soare şi spre stele;
Ori să mă joc cu păpuşele,
Să fiu o zână bună cu putere
Să construiesc oraşe şi castele…
Te rog, fii lângă mine peste tot,
Că doar aşa eu cresc şi pot
Să împlinesc un vis frumos
Acela pe care-l construiesc
Şi azi şi mâine, zi de zi
Până mare eu voi fi.

MAMĂ
Prof. ROXANA BĂLESCU

Amurgul te caută în depărtări,
Copile drag
Trecut-au zile, luni, ani buni peste mări
Dar tu, nu te-ai întors în prag!

O lacrimă de rouă se naște în fiecare dimineață
Pe chipul mamei tale
Gândindu-se la a sa viață
De când plecat-ai fără de răbdare.

Și-n fiecare zi speranța-nvie
Când trece câte-un băietan pe drum…
Ești tu? … ori poate vreo nălucă
Ce tributu-și cere acum?!

Ajunse oare prea devreme
Sau poate așa-i porunca Lui
Ca sufletul pustiu de mamă
Să ducă veșnic dorul lui.

SE SCUTURĂ CIREŞUL
Prof. ELIZA HĂRĂBOR
Într-o zi ca orişicare,
Prefăcut observator,
Stau privesc şi bag de seamă
Că în jur e mare zor.
Zumzăie albinele în cireş în grădiniţă ,
Măcăie răţuştele în băltuţă sub portiţă,
Vrabiuţe gureşe
Se-ntrec în ciripit,
Furnicuţe carauşe duc
în spate nu ştiu ce,
zâmbet discret de pansele
fluturaşi pe langă ele,
fir grăbit de iarbă crudă
ce se înalţă din peluză.
Şi peste aceste toate
Soarele-şi trimite raze, să le scalde.
Dar pozna mare!
Vântul nu se lasă mai prejos
Şi îşi trimite un sol prietenos
Ce îşi arată şi el harnicia.
N-a trebuit decât o adiere
Şi din cireşul împodobit maiestuos,
Puhoiul alb s-a împrăştiat miraculos,
Lăsând în urmă un parfum
Suav…Dumnezeiesc!

CALATORIA BUFNIŢEI
Prof. LUCICA NISTOR

A vrut o bufniţa bătrână
S-ajungă la nepoţii ei
Dar îi lua o săptămână
De zbor, şi-n aripi cu cârcei.
Aşa că până la un loc
A luat un tren accelerat
De-acolo a avut noroc
Şi-a prins metroul imediat.
Şi cum avea încă de zbor
Peste o apă mare-mare
S-a îmbarcat pe un vapor
Cu nişte gâşte călătoare.
În două bărci şi-a pus merinde
Cadouri dulci de ciocolată,
De la băcanul care vinde
Şi zahăr transformat în vată.
Şi să ajungă în sfârşit,
În avion ea s-a urcat
Şi-ntr-o clipită a sosit
Păiii!? Cât dura de-ar fi zburat!?

BUNICA
Prof. LUCICA NISTOR
Ca o icoană vie
a oştilor cereşti
Privirea ei mângâie
cu tâlcul din povești
era în vorba moale
şi-n pas un drum uitat
În şorţu-i peste poale
e-o rugă de-nchinat
înşiră prin dantele
un vis din anii ei
urzit printre perdele
cu basme despre smei.
miroase a gutuia
de pază în cerdac
ce –n galbenul luminii
cu sfinții sta pe prag
să-ţi spun cât îmi eşti dragă
la ce ţi-ar fi folos
doar stele-or să-nţeleagă
cât am adus prinos
de mulţumita ţie
bunica de bunici,
ce-ai pitulat prin poduri
poveşti pentru cei mici.

ISCOADELE TOAMNEI
Prof. LUCICA NISTOR

Am pus de pază o iscoadă
prin felinarele gălbui,
ce-or fi de straja la parada
intr-o livada de gutui.
se tes pe-argintul unei panze
doi melci cu coarne de sidef
păianjeni plictisiți lucrează
de zor cămeșe la gherghef.
cand seara va cadea din stele
mătasea brumei peste vii
mărgele de lăstuni pe vele
vor povesti în nopti târzii…
iar când cu coada ruginita
frunzarul toamna și l-a strâns
pornește vântul dinspre iarnă
și cerul izbucneste-n plans.

IN VIZITA LA MELCI
Prof. LUCICA NISTOR

Acolo unde ursii care
Mănâncă afine si mure
Si iarna cât o fi de mare
Ei hiberneaza in padure

Departe ,prin desisuri deci
De catina si de rachita
Lucreaza seara patru melci
La o casută poleită .
Ei risipesc de zor argint
Supravegheați de Melcul Sef
Si stau de paza rand pe rand
Sa nu se fure din sidef.
La poarta te opresc strajeri
Cu coarne bine lustruite
Si te intreaba iscodit:
-Doriti sidef pentru copite?
Pentru aripi sau picioruse
Sau vreti hainute sidefate?
Noi va servim sa stiti din toate.
Iar saptamana viitoare
De ziua florilor de tei
Va invitam ca-i nunta mare
Se-nsoară melcul Doroftei
Cu melcusoara Aristita
Sa nu uitati deci de tinuta
Nici de joben de palarie
Caci este nunta cea mai nunta
Cum n-a mai fost in …MELCARIE!

VACANŢA MARE
Prof. IULIANA CRINTEA

A venit vacanţa mare
Şi sunt bucuroasă tare
La bunici iarăşi voi merge
Vremea repede va trece!
Doi prieteni am de soi,
Un căţel şi un pisoi.
Şi cu ei mă voi juca
De bunici voi asculta!

URSULEŢUL
Prof. ANDREEA LUNGU
Ursuleţul meu de pluş
Este tare jucăuş
Şi îi place mult să stea
În brăţică….uti-aşa!
Şi pentru că este al meu,
Eu am grijă, mai mereu,
La grădiniţă să-l duc
Ca să pot să-l educ!

GRĂDINIŢA
Prof. IONELA SAVA-RĂDUCĂ

Pantofiorii mei cei noi
Astăzi m-au adus la voi!
Am descoperit aici,
Un palat plin de pitici!
Toţi piticii se jucau
Şi cu toţi o mamă aveau.
Îi spuneau educatoare
Şi-o iubeau nespus de tare!

VULPEA
Prof. VIORICA PRISTAVU
La plimbare am pornit
Şi-n pădure am poposit!
M-am jucat ce m-am jucat
Şi deodată am aflat
Casa vulpii ce-a furat,
Găinuşa cea moţată,
De bunica răsfăţată!!!
Ce să fac?-m-am gândit eu!
Am chemat în ajutor
Pe căţelul meu Azor!
Şi-amândoi am tot lătrat
Şi pe vulpe am alungat!
Şi pe mine să mă crească
MAMA
Prof. ANDREEA LUNGU
Cu mânuţa asta mică,
Eu adun ca o furnică
Toate florile din lume!
Pentru cine…ştiti anume?
Vă spun eu – e mama mea!
Şi astăzi de ziua ei,
Îi ofer mulţi ghiocei!
Şi îi rog să-i spună ei
Cât de mult eu o iubesc,
Cât de mult o preţuiesc
Şi din suflet îi doresc
Ani mulţi să trăiască.

ÎN CURTE
Prof. VIORICA PRISTAVU
Eu la ţară locuiesc
Şi cu asta mă mândresc!
În gospodăria mea
Eu am adunat aşa:
Un purcel rotofei,
Un căţel, pe Grivei,
Un motan hoţoman,
Un cocoş prietenos,
O găină, gospodină,
Puişori, bobocei
Şi câţiva şoricei!!!
IGIENA
Prof. ANDREEA LUNGU

Dimineaţa mă trezesc
Şi în baie poposesc.
Dau drumul la robinet
Şi cu apa mă clătesc
Pe obraji să-i înrosesc.
Periuţa iau apoi
Şi cu pasta frec vioi
Fiecare dinţişor!
Merg apoi la săpunel
Şi mă clabucesc cu el.
Mă clătesc cu apa rece
Somnul repede va trece!

ARICIUL
Prof. MONICA-OANA NEGOIŢĂ
În pădure, lângă apă,
Stă ariciul într-o groapă.
Are ace multe, fine,
Ca să se apere bine.
-Măi arici, pogonici,
Ce faci tu singur aici?
Hai cu mine în pădure
Să culegem fragi si mure!

MINGEA SUPĂRATĂ
Prof: CARMEN BRAICĂU

Azi sunt foarte supărată
Am burtica dezumflată…
Un copil m-a înţepat,
Şi m-a dezumflat!

Acum m-a abandonat,
Într-un colt m-a aşezat.
Geaba-I acum supărat…
N-a gândit când m-a-nţepat!

Nu fi acum îndărătnic,
Hai lipeşte-aici un petic.
Iar eu te voi răsplăti:
Tare, tare voi sări.

Iar de ai grijă de mine,
Nu mă mai supăr pe tine.
Alte mingi eu voi chema,
Mulţi prieteni vei avea.

ZIUA BUNĂ…
Prof. CARMEN BRAICĂU

De când azi m-am deşteptat,
Lucruri bune am zis să fac…
Singurel m-am încălţat,
Şiretul nu s-a-ncurcat.
Până la grădi am povestit,
Mamei ieri tot ce-am vorbit.
Despre o enciclopedie,
Toate, toate ea le ştie…
Florile eu le-am udat,
Jocurile am adunat,
De toţi am ascultat,
Şi un premiu am luat.
Având o bună purtare,
Am terminat şi o lucrare.
La expoziţie stă bine,
Mama e mândră de mine!

VINE VARA
Prof. SOFIA TURBATU

Vara s-a grăbit să vină
Peste sat, peste colină,
Soarele arde cam tare
Luminând întreaga zare.

Hai, copii,, ieșiți în curte,
La căpșuni, cireșe multe,
Să ne bucurăm de soare,
De căldură și dogoare.

În grădină la bunici
Vezi flori multe, colo-ici,
Gâze, fluturi și albine
Una pleacă, alta vine.

Toată lumea-i ocupată
Și furnica-i agitată,
Pentru iarna să-și adune
Doar provizii foarte bune.

Noaptea-i caldă și frumoasă,
Luna, mândră-mpărăteasă,
Luminează și zâmbește,
Vara și ea o iubește.

URSUL
Prof. MONICA-OANA NEGOIŢĂ
Undeva, într-o pădure,
Plină de ciuperci și mure,
Șade ursul și privește
Către iazul plin de pește.

Ar mânca, da-i tare teamă,
A prins frica- bag de seamă-
Când vulpea l-a păcălit
Și codița și-a zdrelit.

Și s-ar duce…și ar sta,
Șade-n cumpănă așa…
Dar, deodată, se ridică
Și pornește fără frică.
Oare ce s-a întâmplat?
Cred că a realizat
Că nu-i iarnă, ci e vară
Și codița n-o să-l doară
Dacă stă la pescuit
Până pe la asfințit.

HĂRNICIE
Prof. CARMEN-CAMELIA BRAICĂU

De mult timp eu mă gândesc
De gradină să-ngrijesc.
Cu sapa să sap pământul,
Iar cu grebla îndrept totul.
Pun seminţele de flori
Şi le ud adeseori.
Când plăntuţele răsar,
Zi de zi stau ca pe jar.
Ele mă vor răsplăti?
Oare când vor înflori?
După muncă şi răsplată:
Uite o floare colorată
Foarte frumos parfumată!
Dar iată şi fluturaşi,
Coloraţi şi drăgălaşi.

ANIVERSARE
Prof. IOANA STOIAN

La-nsorita sărbătoare,
Când cinci ani a implinit,
O fetiţă ca o floare,
Flori în vizita-a primit.

Sună dis-de-dimineaţă
Ghiocel şi Viorea…
Fragede, purtând pe faţă,
Sărutări de la o stea.

Prin fereastra larg deschisă,
Cu priviri de catifea,
Îi zâmbiră o Narcisă
Şi-o mândreţe de lalea.

Şi-n miresme, Iasomia
Zvon de pace i-a adus…
-La mulţi ani! Copilăria,
S-o ai plină de surâs!

VARA
Prof. CARMEN-CAMELIA BRAICĂU
Vine “Vara” din plimbare,
Este fericită tare.
A trecut întâi pe stradă,
Şi a văzut o paradă.
Multe flori colorate,
În ronduri aliniate.
Zeci şi zeci de culori,
Fluturaşi multicolori,
Îmbrăcaţi de sărbătoare,
Pentru a Verii încântare.
A trecut apoi prin livadă:
Ce putea aici să vadă?
Cireşele coapte bine,
Un pom plin de vişine,
Alături mai mulţi căpşuni,
Parfumaţi, gustoşi şi buuuni!
Un cais îşi etala,
În soare podoaba sa.
Nici piersicul nu-i mai prejos,
Cu roadele e fălos.
Şi în fiecare an din viaţă,
Îi dă Verii de dulceaţă:
Fructe BIO, selectate,
Un izvor de sănătate.

FAPTE BUNE
MARIUS BRAICĂU

Zi de zi de dimineaţă
Tu să ai un scop în viaţă:
Faci măcar o fată bună,
Camera să o ai lună,
Pe mama să o asculţi,
Sfatul tatei să nu-l uiţi,
Bunicii să îi respecţi,
Pe cei răi tu să îi ierţi.
Chiar dacă tu azi eşti mic,
Nu îţi stă în cale nimic.
Lucruri bine să înfăptuieşti,
Pe părinţi să-i fericeşti.
Iară seara la culcare,
Fiecare faptă…MARE
Te face mai fericit,
De toată lumea iubit.

TOAMNA ZÂNA CEA BOGATĂ
Prof. CARMEN-CAMELIA BRAICĂU

De la toamnă am învăţat
Că e un anotimp minunat.
Nu doar că este frumoasă,
Ci că este şi gustoasă.
Cu legume-i încărcată,
Fructe multe în livadă,
Minunate flori în grădină,
Vor ca gâzele să vină,
Cu recolta adunată,
Zâna e cea mai bogată.

MOŞ NICOLAE
Prof. CARMEN-CAMELIA BRAICĂU

Astăzi copii MOŞ CRĂCIUN
A trimis un frate bun
Să ne facă o surpriză
La noi în casă are viză.

Vrea să vadă cu ochii lui,
Dacă tu stai locului,
De tu spui o poezie,
Iar tu o poveste, fie!

Cine e cel mai cuminte,
Cine nu ştie a minte,
Cine scrie mai frumos,
Cine e mai arătos.

Iară el are în sac,
Turtă dulce, cozonac,
Dulciuri multe, acadele,
Bomboane şi caramele.

El ne pune în ghete,
Dulciurile mai cochete.
Iar de nu eşti cuminte,
O nuia să îl ţii minte.

Aţi ghicit acest bătrânel,
Darnicul cel sprintenel,
Ce vine aici în odaie,
Se cheamă “MOŞ NICOLAE”!

DARUL…
Prof. CARMEN-CAMELIA BRAICĂU

Ghetele curăţate,
Lângă uşă aşezate,
Aşteptă pe moşul bun,
Să aducă ce îi spun:

Mamei rochii de mătase,
Tatei doar cămăşi vre-o şase.
Bunicii pantofi maron,
Iar bunicului palton.

Surioarei mele de poate,
Păpuşele doar vre-o şapte…
Iar mie celui din urmă,
Să îmi lase ce o să rămână…

Fiindcă eu mă mulţumesc,
Cu orice o să primesc,
Că mi-a spus mie brutarul
Că nemulţumitului îi ia darul.

Iar de nu aş fi fost cuminte,
Moşul are pregătite,
Nuieluşele vestite
Şi cu aur poleite.

CULORILE CURCUBEULUI
Prof. CARMEN-CAMELIA BRAICĂU

După ploaie a răsărit,
Curcubeul cel vestit.
Îmbrăcat de sărbătoare,
C-o paletă de culoare.
Roşu a macului petală,
Oranj rochie de gală,
Galben raza soarelui,
Verde frunza bradului.
Albastru cerul senin,
Indigo un buchet plin,
Violet o floare rară,
Ce-nfloreşte-n primăvară.
Fără efort am enumerat
În ce este colorat
Curcubeul minunat.

Anunțuri